8 idei de ținute pentru petrecerile de sărbători
Nu mai este mult și ne vom afla în ajunul uneia dintre cele mai importante petreceri și anume cea a trecerii dintre ani.
Și cum știm deja, se spune că așa cum ne găsește anul nou, așa o vom duce pe tot parcursul acestuia, așa că de ce să nu fim extrem de stylish, nu?
Astfel, am căutat cele mai cool idei pe care poți să le împrumuți pentru outfitul tău de petrecere, fie în întregime, fie câteva elemente care îți fac cu ochiul.
Pink Couture
Prima dintre acestea se referă la roz, mult roz. Deși poate pare un look ce îl asociem mai degrabă cu anii ’90 și acel kitsch asumat al acelei perioade, acesta se reîntoarce într-o formă foarte cool și fresh, o reinterpretare foarte curajoasă, de efect. În consecință, încearcă acest exercițiu de ton sur ton cu nuanțe de roz și vei obține o ținută feminină, foarte actuală.
Paiete
Paietele au fost întotdeauna aliatul nostru numărul unu, de fiecare dată când am vorbit despre o ocazie specială. O rochie sau un sacou din paiete sunt varianta safe pentru care poți opta astfel încât să ai o ținută chic și safe pentru sărbători. Dacă vrei să experimentezi un pic mai mult, alege o salopetă sau o pereche de pantaloni evazați decorați cu paiete lucioase.
Albă ca Zăpada
Deși poate că este o chestie intuitivă, multe dintre noi ne ferim de culorile foarte deschise pe parcursul sezonului rece și le asociem mai degrabă cu zilele de vară. Acesta este și cazul rochiilor albe, pe care tindem să le ignorăm tocmai atunci când ar putea străluci cel mai bine. Pentru petrecerea de anul acesta, alege o rochie albă cu franjuri sau pene, cu un guler masiv, pe care să o accesorizezi cu piese în aceeași nuanță.
Printuri psihedelice
Probabil că nimic nu o să arate mai bine în lumina colorată a reflectoarelor din club decât un print psihedelic, care să creeze iluzii optice interesante. Alege să porți același print din cap până în picioare și mixează totul cu un set de mișcări de dans amețitoare.
Accente masculine
Poate că una dintre cele mai sexy variante a tuturor timpurilor este costumul bărbătesc purtat de către o femeie. Atât timp cât știi să controlezi proporțiile, alegi perechea de pantofi potrivită și o nuanță intensă de ruj roșu, vei arăta fabulos.
Deux Piece
Deși nu ne-am fi așteptat la asta prea curând, piesele set sunt din nou la mare căutare și arată excelent. Alege un constum cu două piese asociate între ele și poartă-l cu stil așa cum o face și unul dintre cele mai mari fashion icon-uri ale industriei, Margaret Zhang.
Vinyl
Nu în ultimul rând, este imperativ să nu uităm de texturile lucioase. Pentru un look de Pretty Woman sofisticat și ancorat în contemporan, optează pentru o fustă mini dintr-un material lucios, pe care să o porți alături de o pereche de colanți în nuanțe mate.
Cizme intergalactice
Și pentru că tot am vorbit mai sus despre variante safe, e timpul să trecem și la cealaltă extremă: o pereche de cizme înalte și metalice, purtate cu un tricou cu o formație. Nu mă pot gândi la niciun mix mai cool decât acesta însă va trebui să îl porți pe propria răspundere: este posibil să întorci foarte multe priviri…admirative.
Dar nu uita, pentru a te pune în evidență, orice ținută ai alege, ai nevoie de atitudinea potrivită - una de încredere, naturalețe, relaxare. Tampoanele și absorbantele Discreet sunt partenerul tău chiar și în cele mai delicate momente.