Un treasure hunt de Dragobete
Ca să faci această seară să fie una cu adevărat specială, trebuie să te pregătești cu ceva timp înainte.
Ca să îi faci partenerei/partenerului o surpriză de neuitat, organizează un mini-treasure hunt prin casă. Scopul final va fi să găsească un cadou pe care știai că și-l dorește sau o scrisoare de dragoste specială.
Practic, trebuie să începi puțin invers. Mai întâi ascunzi surpriza într-un loc și toată vânătoarea de Dragobete o vei planifica astfel încât să nu descopere acest loc prea devreme.
Mai întâi vei vrea să vă bucurați de o cină romantică împreună. Poți găsi o modalitate amuzantă să ascunzi un bilețel cu primul indiciu undeva pe masă sau să i-l oferi direct și să îi spui despre ce este vorba. Scrie restul indiciilor bazându-te pe lucruri simpatice pe care numai voi le-ați putea ține minte.