Sfaturi de la prietenii Youtil pentru rezistat acasă cu copiii
Am primit în total aproximativ 7000 de sfaturi de la prietenii Youtil.
Aceștia au fost dispuși să ne răspundă și să ne povestească cum reușesc ei să treacă peste această perioadă în care #stămacasă. Am selectat cele mai creative, utile și amuzante sfaturi într-o serie de articole, pentru a ne ajuta să facem față cu brio perioadei următoare.
Un părinte modern trebuie să știe multitasking, dar chiar și așa, perioada actuală probabil îți depășește de multe ori abilitățile. Deși nu ai optat pentru homeschooling, te găsești postura de profesor, angajat productiv, partener de viață și părinte, toate în același timp. Cum facem față? Alți părinți ca tine ne-au scris ce fac ei ca să nu se plictisească, să consume energia copiilor în mod constructiv și să transforme timpul petrecut acasă într-unul plăcut și plin de conexiune.
Iată câteva jocuri și idei care îți vor oferi inspirație și timp de calitate împreună:
Sfat #1253 - Gătit creativ împreună
Acum este momentul perfect pentru a începe să mănânci mai sănătos și pentru a crea obiceiuri sănătoase în familie. Iar cât faci asta, nu uita să te și distrezi. Faceți rachete din aluat, fețe zâmbitoare din legume sau clătite în forme jucăușe.
Sfat #33 - Joacă imaginativă
Chiar dacă nu putem ieși din casă, ne putem imagina că o facem. Poți pleca în drumeție „pe munte” și să montezi cortul în sufragerie, la „pescuit” în cada din baie, să vă transformați în „grădinari” și să îngrijiți plantele din casă. În loc de mic dejun, puteți „merge” la picnic pe o pătură în balcon, puteți organiza o vânătoare de comori prin casă sau să faceți o petrecere în pijamale pe zoom cu prietenii copiilor.
Sfat 5589 - Alte jocuri de interior
Puteți redescoperi jocurile copilăriei voastre și să-i atrageți pe copii din mirajul ecranelor: v-ați ascunselea, șotron în sufragerie din bucăți de sfoară care formează pătrate, elasticul, baba oarba, căluții, mimă sau telefonul fără fir sunt doar câteva dintre exemple. Tot acum puteți antrena răbdarea, logica sau spiritul de echipă al copilului tău prin jocuri ca Scrabble, cărți de joc, remi, șah sau boardgames de familie.