5 tehnici pentru a învăța mai ușor


Sănătate
28/10/2020

Urmează perioada examenelor și a testelor și pare că ai de învățat mai mult ca niciodată?

Iată 5 sfaturi care să te ajute să treci cu brio orice examen și care să transforme învățatul într-o activitate ceva mai ușoară.

Descoperă ce stil de învățare ai

Este foarte important să descoperi ce stil de învățare ai și care sunt stimulii care te ajută să memorezi și să înțelegi mai clar o informație nouă. Există tot felul de teste online care te pot ajuta să îți dai seama cum înveți cel mai ușor. Unii oameni înțeleg și rețin cu ușurință reprezentările vizuale cum ar fi imaginile și schemele, alții rețin foarte ușor dacă aud altă persoană explicând un subiect anume. Află ce tip de memorie este mai dezvoltată în cazul tău și folosește-te de această informație pentru a-ți ușura munca.

Privește în anasmblu

De multe ori când învățăm pentru un examen tindem să uităm că totul are o logică și că ceea ce vrem să memorăm are o utilitate reală, într-o formă sau alta, chiar și în viața noastră personală. Nu te bloca în dorința de a memora ceva și încearcă să faci analogii și deducții logice. Încearcă să îți dai singur exemple practice din viața personală pentru fiecare materie pe care o înveți. Vei reține și cele mai abstracte informații cu o mai mare ușurință.

Culori diferite

Indiferent de tipul de memorie de care beneficiezi, atunci când ai de învățat la mai multe materii, încearcă să atribui fiecărei materii câte o culoare anume. Atunci când mergi la examen, ia cu tine și markerul folosit pentru sublinieri și privește-l ori de câte ori ai impresia că nu îți aduci aminte o informație. Până la urmă, tu și acel highlighter ați subliniat împreună fix fraza pe care nu ți-o amintești, sigur ai reținut-o și e stocată undeva în amintiri.

Notițe

Dacă în clasele mici trebuia să ai caiete impecabile, lipsite de orice mâzgăleală, acest lucru se schimbă radical când ai de învățat la mai multe materii. Atunci când înveți de pe notițele aranjate frumos, fie scrise în clasă sau printate online, folosește-te de spațiile de pe margine pentru a scrie în câteva cuvinte esența fiecărui paragraf. La ultima recapitulare vei vedea cum poți accesa informații vaste numai amintindu-ți de mâzgălelile de pe margine.

Acronime

Ai de reținut o grămadă de clasificări și denumiri? Atunci acronimele îți vor fi de mare folos. Ordonează toți termenii pe care îi ai de reținut din fiecare clasificare astfel încât inițialele acestora să formeze un cuvânt în sine. Astfel vei reține mereu câți termeni conține fiecare clasificare și care este prima literă a acestora. Șansele să ratezi vreun nume important în timpul testului vor fi aproape inexistente.

Nu uita și de sfaturile convenționale care te vor ajuta să înveți mai ușor, cum ar fi suficiente ore de somn pe noapte, o dietă echilibrată și un mediu curat în care să înveți.

Testează aceste sfaturi și bucură-te de mai mult timp liber pentru tine, dar și de examene trecute cu brio și cu mai puțin efort.