FRUMUSEȚE

Stilul minimalist de tunsori pentru bărbați

Distribuie:
Timp de citire: 3 m
27 / 10 / 2020

O tunsoare simplă și fresh, ușor de întreținut, dar care să te scoată în evidență în orice situație?

Stilul minimalist de tunsori pentru bărbați

Avem 4 idei pentru tine. Cu siguranță vei găsi una care să te reprezinte și să se potrivească perfect stilului tău actual.

Taper Fade

O alegere excelentă dacă ai un stil versatil și îți place să îți aranjezi părul numai câteodată. Partea de sus a părului o lași puțin mai lungă, în funcție de gust și de sfatul frizerului tău, iar lateralele vor da acel aer fresh și îngrijit, fiind ceva mai scurte decât partea superioară din creștet și având parte de un fade subtil, până la contur, unde tunsoarea se apropie de zero.

Taper Fade

Caesar Cut

Tunsoarea lui Cezar nu este tocmai cel mai inovator trend în materie de tunsori bărbătești, dar niciun alt stil nu bate acest look la capitolul simplitate. În funcție de preferință, această tunsoare poate fi mai scurtă sau mai lungă, dar ideea principală este că frizerul va folosi exact același capăt al aparatului de tuns pe toată suprafața capului. La sfârșit, se perfecționează contururile și ești gata de plecare. Cea mai bună parte este că poți realiza o astfel de tunsoare și acasă dacă ești un tip mai practic și ai la îndemână un aparat Gillette Styler pe care să te poți baza.

Caesar Cut

Simple Top with Skin Faded Sides

Dacă ești un tip căruia nu îi e teamă să încerce un stil mai curajos și care își dorește ceva minimalist și interesant, dar și foarte ușor de întreținut, atunci acest look geometric este pentru tine. Partea superioară a creștetului va fi tunsă la o anumită dimensiune în funcție de gust și fizionomie, iar părțile vor fi tunse considerabil mai scurt. Secretul este ca trecerea să fie una bruscă, evidentă, iar contururile să fie foarte bine definite.

Simple Top with Skin Faded Sides

Încearcă unul dintre aceste stiluri și dă refresh lookului tău de anul acesta. Experimentează ceva inedit, iar dacă rezultatul nu este tocmai pe placul tău, nu uita că este doar o tunsoare și părul va fi gata de un alt look în cel mult 3 săptămâni.

Distribuie:
27 / 10 / 2020
Consimțământ Cookie-uri