FAMILIE

Cum petrecem 1 iunie în familie

Distribuie:
Timp de citire: 3 m
28 / 5 / 2020

Ziua copilului este o zi liberă pentru noi, părinții, de aceea e o ocazie perfectă să petrecem mai mult timp cu micuții noștri.

Cum petrecem 1 iunie în familie

Ziua copilului este o zi liberă pentru noi, părinții, de aceea e o ocazie perfectă să petrecem mai mult timp cu micuții noștri. Ce mai importantă nevoie a copilului nostru este cea de conectare, mai ales în această perioadă, așa că ți-am pregătit o listă de idei numai bune de testat.

Excursie în familie

Plecați într-o aventură cu toții: într-o drumeție, în excursie cu cortul sau oriunde în natură. Micuțul tău se va distra pe cinste, își va consuma energia acumulată, iar voi vă veți relaxa în aer liber. Vă veți putea cățăra în copaci, să vă prefaceți că sunteți niște exploratori în junglă sau niște mașini de curse care fac întreceri pe teren accidentat.

Spectacolul din sufragerie

Transformați ziua de 1 iunie într-un festival improvizat. Chiar dacă nu puteți merge la spectacole sau concerte, nu vă împiedică nimeni să creați voi unul. Puneți -vă la încercare imaginația și creați concerte de karaoke, de teatru sau spectacole de dans contemporan...în sufragerie.

Joacă pe repeat

Greu de crezut că există ceva care să-i placă micuțului tău mai mult decât joaca. Propune-ți să nu-ți propui nimic și să petreceți ziua sărind dintr-un joc în altul. Ideile spontane pot crea niște amintiri memorabile și multă bună dispoziție.

Fiți creativi

Inventați o umplutură nouă pentru clătite, pictați un tablou împreună pentru camera copilului, costumați-vă cu orice găsiți prin casă și creați un mic bal mascat. Fă o listă de idei la care să contribuie toți membrii familiei. Notează-le chiar și pe cele mai nebunești și vezi la sfârșit ce puteți pune în practică. Puteți face lista cu o zi-două înainte pentru a crește entuziasmul și a face pregătirile necesare.

Un 1 iunie cât mai copilăros cu putință!

Distribuie:
28 / 5 / 2020
Consimțământ Cookie-uri