FRUMUSEȚE

Aspect natural pentru femei îndrăznețe

Distribuie:
Timp de citire: 3 m
23 / 3 / 2020

Designerii, make-up artiștii și hair stiliștii au redefinit frumusețea prin interpretările lor și au declarat frumusețea naturală ca fiind prioritară.

Aspect natural pentru femei îndrăznețe | Youtil

Ei caută un ten frumos, fără machiaj, un păr nearanjat, ca într-o versiune minimalistă, de look neo-grunge. Este o formă de sinceritate în această simplitate. E un mod de a pune în valoare adevărul, goliciunea unei pieli curate, nemachiate, fără niciun artificiu. Ca o întoarcere la natură, dacă vrei. Dar, pentru a nu avea un aer neglijent, acest trend necesită o anumită pregătire. În luna femeilor încearcă să fii tu, adoptând acest trend îndrăzneț prin sinceritate.

Nu e un lucru bun să ne acceptăm exact așa cum suntem? Nu e un câștig real de timp și de energie atunci când nu mai trebuie să ne îmbunătățim aspectul în fiecare dimineață? Nu e feminist să ne iubim pe noi înșine?

Pentru un ten luminos, care nu are nevoie de niciun produs iluminator, trebuie ca lumina să vină din interior. E nevoie de clean living: somn regulat, hidratare, alimentație sănătoasă și plină de antioxi-danți. Fără să uiți măștile, serumurile, cremele și alte produse de îngrijire care îți permit, în zorii zilei, să nu mai pierzi timpul și energia pentru a obține acel ten luminos înainte să ieși din casă. E o tendință mai grea decât pare. Până la urmă, machiajul este un egalizator perfect, pentru că permite oricărei femei să își pună în valoare atuurile și să minimalizeze defectele. Un ten nemachiat presupune și o încredere mare în sine, în calitatea pielii. Nu toate femeile sunt pregătite pentru asta.

Șuvițe delicate, mișcate de adierea brizei, prin care degetele se plimbă absent… Chemarea naturii, sau, cel puțin, dorința de a fi naturală. De a trăi independent, fără efort. Fără pieptănare, fără uscare (doar în aer). Fără ore întregi pierdute pentru a se coafa (deși, cu adevărat, chiar trebuie să depui efort și să folosești câteva produse de styling pentru a obține acest efect). Seamănă puțin cu stilul parizian, dar cu un vibe mai puțin urban. Se simte o influență a naturii, a spațiului, boem și liber. Seamănă cu o coamă de cal, dar mai curată, mai strălucitoare.

Ca majoritatea tendințelor care transmit naturalul, e nevoie de o bază luminoasă, sănătoasă. Secretul e strălucirea. Dacă părul este sănătos, luminos, cu o textură frumoasă și dens, această coafură devine o joacă de copil.

Îngrijește-ți în mod constant părul cu Pantene și vei obține sănătatea dorită pentru părul tău. Adesea folosită pentru a da volum părului fin, această tehnică de coafat/necoafat este o opțiune perfectă pentru zilele în care vrei să te simți dezinvoltă. E nevoie doar de părul bine spălat, bine pieptănat, strâns în palme și lăsat să se usuce natural. Pentru cele care au părul prea fin sau prea drept, nu e totul pierdut. Există foarte multe produse în gamele Pantene care te ajută să creezi această dezordine organizată. Pentru a nu obține clasicele bucle de la plajă, lasă părul să se usu-ce natural, descâlcește-l cu o perie din păr natural, apoi ciufulește-l din nou cu mâinile. Simplu.

Distribuie:
23 / 3 / 2020
Consimțământ Cookie-uri