FAMILIE

Cele mai romantice orașe din Europa

Distribuie:
Timp de citire: 3 m
5 / 2 / 2020

Luna februarie este cea mai bună perioadă să vă gândiți la câteva destinații romantice din Europa.

Cele mai romantice orașe din Europa

Vacanțele sau weekendurile în doi sunt un prilej bun pentru a vă relaxa, iar agențiile de turism vin cu propuneri care mai de care mai atractive pentru această perioadă. Așadar, iată un top al celor mai romantice destinații de pe continent.

Paris

Nu ai cum să refuzi vreodată un weekend la Paris. Capitala Franței este cu siguranță în topul celor mai romantice orașe din lume și locul în care orice îndrăgostit ar vrea să petreacă Valentine’s Day. Străzile înguste, încărcate de istorie, mâncarea, deserturile savuroase și plimbările nocturne pe Champs Elysee fac din Paris, orașul luminilor și al modei, prima opțiune a oricărui cuplu de îndrăgostiți.

Veneția

Când spui Veneția spui istorie și pasiune. Fie că veți lua la pas străduțele învăluite de mister, fie că veți hrăni împreună porumbeii din piața San Marco sau că vă veți șopti cuvinte de dragoste în gondolă, în timp ce treceți pe sub Podul Suspinelor, clipele petrecute la Veneția se vor transforma în cele mai frumoase amintiri.

Bruges

Bruges este fără doar și poate unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa. Orașul vechi este ca o carte de povești, cu străduțele lui pietruite, cu arhitectura clădirilor care par din turtă dulce și canalele misterioase. Se spune că Bruges este orașul ideal pentru cei aflați la început de drum.

Florența

Lista cu destinații romantice din Europa continuă cu un alt oraș italian aflat chiar în inima Toscanei. Florența nu putea lipsi din topul nostru plin de romantism. Așadar, veți putea gusta preparate italienești delicioase, veți respira aerul unui oraș-muzeu, iar dacă veți închiria o mașină, veți fi fascinați de clădirile colorate ale Toscanei.

Valletta

În Malta, la Valletta, trebuie să ajungeți cel puțin o dată în viață, pentru apele de azur și nisipul din Laguna Albastră, pentru străduțele vechi de peste 4.000 de ani ale orașului medieval Medina, pentru preparatele cu pește din Mediterană și multe altele.

Santorini

Santorini primește toate laudele, atunci când vorbim de romantism. Este o insulă la poalele paradisului, un colț de pământ vulcanic născut din mare și o inspirație pentru artiști. Aici poți avea parte de cele mai frumoase apusuri, de străduțe din marmură albă, pe care se îngrămădesc galerii de artă, cafenele boeme și mici ateliere de creație. Aici este locul de care te vei îndrăgosti la prima vedere!

Nu uita, în orice destinație vei alege să îți duci persoana iubită, asigură-te că ai în bagaj produsele de îngrijire preferate! În acest fel, îți vei folosi timpul să descoperi frumusețea orașului, alături de partener, într-o zi specială.

Distribuie:
5 / 2 / 2020
Consimțământ Cookie-uri