P&G și Crucea Roșie Română își unesc forțele

P&G și Crucea Roșie Română își unesc forțele

Distribuie:

P&G și Crucea Roșie Română își unesc forțele pentru a susține sistemul medical și comunitățile afectate pe durata pandemiei de COVID-19

Compania va pune la dispoziția Crucii Roșii Române 1.500.000 de lei, reprezentând sprijin financiar și produse pentru medici și familiile vulnerabile.

Prin această acțiune, compania vine să susțină inițiativele care au ca obiectiv atenuarea consecințelor pandemiei de COVID-19 în țara noastră.

Vom sprijini personalul medical din prima linie, oferind sistemului local de sănătate fonduri destinate achiziționării de echipamente medicale necesare pentru a face față pandemiei. În același timp, P&G este alături de cei afectați prin donații de produse esențiale – până în prezent, peste 50 de tone de produse de igienă personală și a casei au fost direcționate către personalul medical și către persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu.

De altfel, P&G colaborează îndeaproape cu Crucea Roșie Română, pentru a identifica și alte acțiuni prin care poate susține comunitățile locale.

În aceste momente grele, care afectează fiecare aspect al vieților noastre, P&G și brandurile sale își unesc eforturile cu Crucea Roșie Română, pentru a acționa ca o forță a binelui în sprijinul comunităților. Grija pentru cei care au grijă de noi și pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru este o prioritate,” a declarat Antoine Brun, Vicepreședinte P&G South East Europe.

Mulțumim partenerului nostru tradițional P&G, care a venit în sprijinul Crucii Roșii Române cu materiale de igienă încă din primul moment al declanșării crizei. Este o contribuție semnificativă, care a permis organizației noastre să intervină într-un timp foarte scurt pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile aflate în izolare sau a persoanelor aflate în centrele de carantină. Sprijinul financiar oferit de P&G este deopotrivă esențial în aceste momente, când eforturile noastre sunt direcționate către asigurarea de echipamente medicale unităților sanitare, care luptă în fiecare moment pentru salvarea de vieți omenești” a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.

Aceste eforturi locale sunt complementare acțiunilor P&G în curs de desfășurare la nivel global. Încă de la începutul răspândirii virusului, P&G colaborează cu organizațiile și partenerii pe termen lung, pentru a înțelege modul în care poate oferi ajutor comunităților, agențiilor de întrajutorare și persoanelor afectate de această situație.

Pe 27 martie 2020, compania Procter & Gamble a anunțat donații în valoare de 15 milioane USD, sub formă de produse de igienă și îngrijire personală, produse de uz casnic și igienizante pentru personalul din prima line de acțiune și familiile afectate.

Ca parte a acestor eforturi, P&G Europa a făcut o donație de 1 milion USD către Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie, pentru a asigura accesul la servicii și produse medicale și educație despre igienă comunităților vulnerabile din Europa.

Nu putem spune cum și când se va termina această criză, dar suntem dedicați pentru a fi parte din soluție. Am mobilizat toate capabilitățile P&G și ale partenerilor noștri, pentru a ajuta în aceste momente și a fi alături de angajați, consumatori și comunități.

Vizitați https://www.pg.com/covid19 pentru a afla mai multe despre acțiunile noastre pe durata crizei COVID-19.

Consimțământ Cookie-uri