Share

OBIECTIVE Ambition 2030

Ambition 2030 își propune să aibă și să inspire un impact pozitiv asupra planetei noastre și a consumului de zi cu zi.

imagine cu o pădure văzută de deasupra și semnul pentru reciclare desenat peste

Vom continua să fim o forță a binelui și a evoluției, folosind puterea brandurilor noastre pentru a face posibile stiluri de viață sustenabile, prin inovarea în lanțul nostru de aprovizionare și prin crearea de parteneriate care să regenereze resursele planetei noastre și să ajute comunitățile să prospere. Împreună, putem accelera progresul și crea viitorul pe care îl vrem cu toții.

Obiective noastre pentru 2030:

• 100% dintre brandurile noastre de top vor încuraja un consum responsabil.

• 100% din ambalajele noastre vor fi reciclabile sau reutilizabile.

• Vom consolida încrederea existentă prin transparență, inovare a ingredientelor și prin siguranța produselor noastre.

• Vom reduce amprenta, vom depune eforturi pentru soluții circulare și vom fi neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon pentru deceniul respectiv.

• Vom proteja și reface pădurile de care depindem.

• Vom îmbunătăți mijloacele de trai ale micilor fermieri de pe plantațiile de palmier prin creșterea randamentului terenurile existente.

• Vom găsi soluții, astfel încât niciun ambalaj P&G să nu ajungă în ocean.

• Vom proteja apa pentru oameni și natură în bazinele prioritare.

• Vom investi în soluții climatice naturale pentru a proteja și ajuta planeta pe care trăim cu toții.

• Vom inspira și vom permite fiecărui angajat P&G să contribuie la sustenabilitate în munca lor și în comunitățile lor.

• Vom educa angajații la toate nivelurile.

• Vom recompensa progresul și vom integra recunoașterea în evaluarea performanței individului.

DE CE NE CONCENTRĂM PE ASTA

În ultimii 180 de ani, am construit branduri în care oamenii au încredere și la care țin, datorită unei culturi a inovației și o calitate mai bună a produselor față de concurență datorită: produselor superioare, ambalajelor superioare, comunicării superioară a brandului, executare superioară în magazin și online, și a ecuațiilor superioare pentru consumatori și vânzări cu amănuntul. Din ce în ce mai mulți consumatori și alte părți interesate se așteaptă ca brandurile să îndeplinească așteptările de performanță, contribuind în același timp la rezolvarea unora dintre cele mai complexe provocări cu care se confruntă planeta noastră.

Credem că aceste eforturi sociale și de mediu ne vor permite să stabilim un standard și mai înalt de excelență, permițând și inspirând un consum responsabil. Faptul că produsele noastre sunt consumate de către cinci miliarde de oameni, ne oferă oportunitatea unică de a începe noi conversații, de a influența atitudinile, de a schimba comportamentul și de a genera impacturi pozitive pentru toate părțile implicate. În viitor, brandurile vor trebui să inoveze pentru a permite un consum responsabil.

Consimțământ Cookie-uri