FAMILIE

Cum îți pregătești copilul pentru o nouă zi de școală

Distribuie:
Timp de citire: 3 m
14 / 10 / 2019

Începutul de săptămână este dificil pentru oricine, dar în special pentru copii.

Există, totuși, câteva trucuri prin care le poți face întoarcerea la școală mai ușoară.

Vorbește-le din timpul weekend-ului despre școală. Expune aspectele pozitive ale școlii, precum disctracția alături de colegi.

Urmărește reacția copilului - Este foarte important să urmărești reacția copilului tău sau comentariile sale atunci când se vorbește despre școală. Vezi dacă vorbește frumos despre colegi și cursuri sau pare supărat și retras. Astfel vei putea să afli ce îl deranjează și să îi explici și care sunt părțile bune ale acestei instituții.

Lasă-i copilului un bilețel în pachețel în care îi reamintești că îl iubești și te gândești la el atunci când este la școală.

Condu-l până la școală sau mergeți cu încă un copil din cartier. Astfel, drumul va fi mai scurt, iar copilul va uita că este prima zi de școală din săptămână.

Înscrie-l la un opțional care îi place și vorbește-i despre el încă de duminică seară. În acest fel, copilul va fi mult mai entuziasmat, iar dimineața nu va mai fi atât de morocănos.

Pregătiți împreună ghiozdanul. Este important ca micuțul să vadă că te implici în continuare în activitățile lui.

Înainte de a pleca, luați împreună micul dejun. O masă în familie îi va da o bună dispoziție. Pregătește-i de seara uniforma. Ai grijă ca uniforma copilului să arate impecabil. Pentru asta o poți spăla cu Ariel Pods, care îi va păstra albul curat, iar țesătura nu se va deteriora. Un copil este mult mai încrezător și va păși cu optimism în clasă dacă va purta o uniformă curată și îngrijită.

Consimțământ Cookie-uri